Despre supraom. Iubirile lui... Friedrich Nietzsche

Ce e măreţ în om e că-i o punte, nu- un capăt: ce este vrednic de iubire-n om e că-i o trecere şi o pierzanie.

Iubesc pe cei ce nu ştiu să trăiască decît ca pieritori, pentru că ei sunt cei ce trec dincolo.

Iubesc pe cei plini de-un imens dispreţ, căci ei sunt purtătorii marelui respect, săgeţile dorinţei zburînd spre ţărmul celălalt.

Iubesc pe cei care nu-şi caută dincolo de stele temeiul de-a muri şi-a se jertfi: ci se sacrifică pămîntului, din rivna ca pământul să devină într-o zi al Supraomului.

Iubesc pe cel care sa dedicat cunoaşterii, pentru-a permite mîine Supraomului să fie. Astfel îşi pregăteşte el pierzania.

Iubesc pe cel ce inventează şi munceşte ca să ridice casa Supraomului şi ca să pregătească pentru el pămînt, fiară şi plantă: astfel îşi pregăteşte el pierzania.

Iubesc pe cel ce-şi maltratează Dumnezeul, pentru că-l iubeşte: căci el chiar de mînia acelui Dumnezeu pieri-va.

Iubesc pe cel cu sufletul adînc pînă şi-n rană, cel care-şi pierde viaţa dintr-un fleac: în felul acesta trece puntea bucuros.

Iubesc pe cel cu sufletul atît de plin, încît e-n stare-a se uita pe sine, şi toate lucrurile sunt în el: căci toate îl vor duce la pieire.

Iubesc pe cei cu inima şi spiritul eliberate: căci capetele lor sunt numai măruntaie ale inimii, iar inimile lor zoresc să-i piardă.

Iubesc pe toţi cei care sunt ca stropii grei ce pică unul după altul dintr-un nor întunecat ce stă deasupra oamenilor: ei vestesc că fulgerul este aproape şi ca heralzi ai lui merg spre pieire.

Iată, eu sunt un vestitor al fulgerului, un strop greu ce cade greu din nor: dar fulgerul acesta se numeşte Supraom.

Un fragment din ”Așa grait-a Zarathustra”