![]() |
Orientul Mijlociu Osiriak 1981 Instalațiile nucleare iraniene
Click ptr mărire |
După cum știm marile puteri încearcă din răsputeri să împiedice răspândirea armelor nucleare și orice stat care este implicat în așa ceva riscă sancțiuni serioase (dacă nu își oprește programul). Irakul lui Saddam este o dovadă vie a acestei politici ... el a fost invadat în 2003 fiindcă era suspectat de găzduirea unor arme nucleare. Irakul a fost invadat și cucerit de 8 ani dat nici o armă nucleară, chimică sau bacteriologică nu a fost descoperită. Cu toate acestea, nici un cap american nu a căzut ... la urma urmei un stat a fost invadat pe baza unor informații false și cei care au creat acele rapoarte, privind Irakul, nu au pățit nimic (acum apar noi informații și se pare că toată lumea”bună” știa că acele informații sunt false).
Același președinte Bush spunea în 2002 că avem o axă a răului formată din: Irak, Iran și Coreea de N ... Irakul a dispărut de pe listă și au mai rămas două state. Situația Coreei de N este mai dificilă, pentru că ea deține deja 5-10 ogive nucleare pe care mai mult ca sigur le-ar folosi dacă ar fi atacată ... așadar câștigătorul este Iranul. Dar un alt pericol se ivește la orizont, pentru că Iranul în maxim 18-20 de luni va fabrica o armă nucleară.
În subtitlu vorbeam de ipocrizie. Dar o descriere mai potrivită ar fi dublu standard. Toată lumea știa faptul că Israelul produce arme nucleare și cu toate acestea nici un inspector IAEA nu le-a bătut la poartă și nici un oficial american nu i-a amenințat cu embargoul. De ce Israelul are voie să posede arme nucleare (sau Arabia Saudită care a cumpărat (va cumpăra?) câteva ogive nucleare pakistaneze) și Iranul nu are voie. Deci cine este amic cu americanu' are voie cu bomba nucleară iar cine este dușmanul americanilor (sau evreilor) imediat este trecut pe lista neagră. Păi nu există o lege pentru toți, sau unii (evreii) sunt mai egali decât alții ... oare din această cauză a spus Sarkozy că s-a săturat de Netanyahu și că acesta este un mincinos?
2. Lovitura aeriană preventivă evreiască contra Iranului // scenarii
Specialiștii spun că la finele anului 2012 (plus/minus câteva luni) Iranul va avea o armă nucleară. Așadar evreii mai au aproximativ un an în care ei pot rezolva situația. În mod natural ne vine în minte situația din 1981 de la reactorul Osiriak. Irakieni ajutați de francezi (ce ciudat interesele evreilor din ce în ce mai des sunt în opoziție cu cele ale francezilor) au construit un reactor nuclear. Evreii nu au fost mulțumiți de situație și au distrus reactorul printr-o lovitură aeriană. De altfel ei sunt specialiști în acest gen de operațiuni (1967 -Războiul de 6 zile; 1982 - Liban).
Dar situațiile sunt diferite pentru că în 1981 aviația irakiană era concentrată în est pentru a lupta cu Iranul, iar vestul țării era slab apărat. De altfel în 1991 primele valuri aeriene americane de atac au fost executate cu avioane invizibile (F117/ posibil și B2) ... ar fi fost o sinucidere să atace cu avioane clasice de generația a 4-a. Succesul israelian în toate conflictele miliare se datorează elementului surpriză (1967/1981/1982) și a slabei pregătiri a adversarilor (1971).
Elementul crucial al problemei îl constituie poziția SUA. Situația ar fi înmiit mai ușoară pentru evrei dacă americanii ar ataca Iranul. Dar Obama nu prea are chef de război iar europenii (Franța, Germani, Italia și Spania) nu prea îi suportă pe evrei și nu vor să intre într-un război din cauza lor. Iar un nou președinte va intra în Biroul Oval doar în 2012, ceea ce este târziu pentru evrei. De aceea Israelul va fi nevoit să-și ia soarta în mâinile proprii și să atace singuri Iranul. După cum vedeți în imaginea din dreapta există 10 puncte care trebuiesc distruse (și nu unul ca și la Osiriak). Într-o primă fază am fi tentați să credem că Israelul va apela la arsenalul său de rachete (Jericho 2 și 3) dar acestea nu au o precizie suficientă pentru a distruge bazele iraniene. Așa că rămâne în loc doar opțiunea loviturii aeriene executate cu F-15 și F-16, ceea ce este o opțiune criminală. Dacă veți compara hărțile veți vedea faptul că aviația israeliană va trebui să parcurgă 500 de km până la țintă și după aceea trebuie să parcurgă aceeași distanță înapoi. Asta înseamnă că avioanele evreiești trebuie să se realimenteze deasupra Iranului sau Irak. O primă variantă ar prevedea un traseu sudic (Arabia Saudită - Kuweit - Iran) ceea ce ar însemna că punctele nordice (printre care și Qom) sunt aproape intangibile sau avioanele evreiești ar trebui să realimenteze deasupra Kuweit-Iran (asta presupunând că aviația nu execută o misiune kamikaze).Celălalt traseu ar fi unul central (Iordania-Irak-Iran) și ar presupune realimentarea deasupra Irakului.
Traseul sudic ar fi mai sigur pentru că Arabia Saudită ar închide ochii la violarea spațiului aerian. Dar acest traseu este unul dificil pentru că locațiile nordice ar fi intangibile. Traseul central este mai eficient pentru că pot fi atinse toate punctele dar trebuiesc parcurse spațiile aeriene ale Iordanului (care nu prea sunt prietenii evreilor) și Irakului - iar acest lucru înseamnă că iranienii ar afla de atac înainte ca avioanele evreiești să ajungă în Iran.
Haideți să presupunem că această problemă a fost rezolvată. Acum aviația evreiască trebuie să treacă de apărarea antiaeriană. Iranienii au la dispoziția lor 4 baterii de S300, 29 de baterii Tor, 10 baterii SA-22, 15 baterii de Tigercat, 200 de baterii S-200 și alte sute de baterii de rachete produse local (copiate după modele sovietice). În plus radarele iraniene îi vor detecta deasupra Irakului sau deasupra Kuweitului. În atacul de la Osiriak evreii au folosit 16 avioane. Acum (cu 10 ținte) vor trebui să folosească cel puțin 120-130 de avioane. Dacă avioanele nu vor fi decimate de bateriile de rachete ele vor trebui să treacă de avioanele iraniene: 60 de F-14, 90 de MIG-29, 75 de F-5, 30 de Su-24 și câteva zeci de avioane Saeqeh. Se zvonește că iranienii mai au Su-30, J-10, JF-17 - ceea ce nu ar fi bine pentru evrei. Cu aceste avioane nu se poate opri o ofensivă aeriană americană, dar sunt suficiente pentru a opri un atac preventiv israelian ... în plus americanii știu din 1980 de înseamnă un atac asupra Iranului.
Odată scăpați de toate aceste belele ei trebuie să distrugă reactorul de la Qom care se afla la 100 de metri adâncime într-un munte. Obama le-a făcut cadou evreilor 55 de bombe GBU-28, dar acestea pătrund doar 6-8 metri în beton/rocă. Deci ar fi nevoie de circa 50 de lovituri pentru ca acel complex să fie distrus. În plus trebuie să se identifice exact locul instalației pentru că dacă bombele ar cădea 100 de metri în lateral față de poziția în adâncime a instalației atunci atacul ar fi un eșec. În plus, roca rămasă în crater ca urmare a exploziei ar diminua eficiența celorlalte lovituri cu GBU-28. Alții susțin necesitatea unui atac terestru asupra Qom ... un fel de desant aerian. Dar în apropiere se află o unitate a Gărzilor Revoluționare și un desant ar fi sinucigaș. Cine știe, poate că antrenamentele evreilor din ultimul an de prin Bucegi au ca scop pregătirea unor trupe pentru această misiune.
Dar poate noi nu știm întreaga poveste. Noi știm că Israelul deține doar F-15 și F-16. Dar dacă câteva zeci de bucăți din F-22 și F-35 au fost deja livrate Israelului? Atunci întreaga afacere ar deveni (dintr-o dată) floare la ureche.
În concluzie eu cred că un atac cu mijloace clasice (F-15 & F-16) este sortit eșecului sau în cel mai bun caz va întârzia programul iranian cu un an sau maxim doi. În plus, evreii zi de zi îi amenință pe iranieni cu atacuri aeriene ... ceea ce este contraproductiv pentru că aceștia se pot organiza mai bine. Dacă evreii au de gând să atace, atunci evreii sigur au F-22 & F-35. O altă teorie ar fi că evreii nu vor să atace, ci doar vor să-i provoace pe iranieni să atace Israelul, fapt ce ar atrage un atac ONU asupra Iranului.
3. A doua zi ...
Să presupunem că aviația israeliană ar distruge instalațiile nucleare iraniene. Ce se întâmplă a doua zi? Sarkozy ar face cu nervi și ar urla la evrei, celelalte state ar condamna atacul, Rusia și China ar vinde sisteme performante Iranului. Turcia și Egiptul vor adopta o poziție radicală și s-ar alia încet, încet cu Iranul. A doua zi cerul Israelului ar fi inundat de Shahab 3 și Sejjil (lansare simultană a 300-400 de rachete) și atunci vom vedea cât este de bun Iron Dome.
Update: până în decembrie anul viitor SUA nu se va implica direct. Mitt Romey cu o atitudine super-arogantă a declarat că va ataca militar Iranul, fiindcă dorește cu orice preț ca această țară să nu aibe o armă nucleară. Dar până atunci evreii vor trebui să aștepte sau să atace singuri. Dacă vor ataca singuri probabil că ei vor fi ajutați logistic de americani. Ceea ce înseamnă că traseul atacului va fi: Arabia Saudită - Irak - Iran. Ei estimează că atacul va dura între 7 și 14 zile, timp în care vor fi anihilate instalațiile nucleare și bazele Gărzii Revoluționare. Ei la ora actuală au circa 300 de avioane F - 15/16, din care 100 trebuiesc ținute în rezerva operațională. Iar cu 200 de avioane nu se poate distruge o infrastructură militară. De ce ? Fiindcă în ziua asaltului ei ar pierde 30-40 de avioane, ceea ce este foarte mult. Dacă se vor decide să atace fără americani, atunci ei vor trebui să atace până în decembrie și mai mult ca sigur că până atunci vor avea cele 70 de avioane F-35 (circa 20 cred că sunt livrate iar 50 trebuiesc să ajungă). De fapt cred că întreaga tevatură în jurul GBU-28 a fost de fapt o mascare a livrării aparatelor F-35. În momentul în care evreii au aceste aparate, balanța se înclină în favoarea lor, iar singura apărare a iranienilor este adâncimea bunkerelor. Oricum, acest atac are ca scop o întârziere în program fabricării armelor nucleare ... iranienii trebuiesc opriți din programul lor până când america are chef de un nou război. Vom vedea dacă americanii vor avea aceeași soartă în regiune ca și romanii. Unii propun folosirea armelor electromagnetice (EMP) - dar și acestea vor opri instalațiile doar pentru circa 4-5 luni.
Update: până în decembrie anul viitor SUA nu se va implica direct. Mitt Romey cu o atitudine super-arogantă a declarat că va ataca militar Iranul, fiindcă dorește cu orice preț ca această țară să nu aibe o armă nucleară. Dar până atunci evreii vor trebui să aștepte sau să atace singuri. Dacă vor ataca singuri probabil că ei vor fi ajutați logistic de americani. Ceea ce înseamnă că traseul atacului va fi: Arabia Saudită - Irak - Iran. Ei estimează că atacul va dura între 7 și 14 zile, timp în care vor fi anihilate instalațiile nucleare și bazele Gărzii Revoluționare. Ei la ora actuală au circa 300 de avioane F - 15/16, din care 100 trebuiesc ținute în rezerva operațională. Iar cu 200 de avioane nu se poate distruge o infrastructură militară. De ce ? Fiindcă în ziua asaltului ei ar pierde 30-40 de avioane, ceea ce este foarte mult. Dacă se vor decide să atace fără americani, atunci ei vor trebui să atace până în decembrie și mai mult ca sigur că până atunci vor avea cele 70 de avioane F-35 (circa 20 cred că sunt livrate iar 50 trebuiesc să ajungă). De fapt cred că întreaga tevatură în jurul GBU-28 a fost de fapt o mascare a livrării aparatelor F-35. În momentul în care evreii au aceste aparate, balanța se înclină în favoarea lor, iar singura apărare a iranienilor este adâncimea bunkerelor. Oricum, acest atac are ca scop o întârziere în program fabricării armelor nucleare ... iranienii trebuiesc opriți din programul lor până când america are chef de un nou război. Vom vedea dacă americanii vor avea aceeași soartă în regiune ca și romanii. Unii propun folosirea armelor electromagnetice (EMP) - dar și acestea vor opri instalațiile doar pentru circa 4-5 luni.
Destul de...captivant :-?
RăspundețiȘtergereSe pare ca intre timp i-au incetinit printr-un atac cybernetic: http://en.wikipedia.org/wiki/Stuxnet
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere