Marea Unire și minoritățile. Un răspuns oferit domnului Horia Truță.

În iulie 2018 am fost la Arad pentru a mă documenta la Arhivele Naționale despre activitatea sucursalei arădene a băncii „Albina” din Sibiu. În ziua mea liberă am vizitat Turnul de Apă. Acesta se afla la o aruncătură de băț de Arhive. Acolo am fost întâmpinat de către dl Truță, un om aparent simpatic. Dar nu după mult timp, la inițiativa dânsului, am început să discutăm despre actul de la 1 decembrie 1918. Dintr-una într-alta am ajuns să ne certăm vreo două ore. El susținea o groază de aberații (inutilitatea întrunirii de la Alba-Iulia, prostia poporului român, rolul absolut benefic al austro-maghiarilor, inexistența unei prigoane îndreptate asupra românilor în perioada dualistă). Pe de o parte, mi-am dat seama de unde îi veneau ideile (mi-a relatat că bunica sa era maghiară); dar cu toate acestea nu puteam sa las problema fără o replică. Cea mai mare nelămurire a lui era următoarea: de ce nu au fost prezente minoritățile la Alba-Iulia? El spunea că minoritățile nu au susținut niciodată Marea Unire. O altă nemulțumire era legată de absența unui referendum privind unirea cu România.

Eu cred că ideile greșite din domeniul istoric ale domnului Truță sunt cauzate de profesia dânsului. El este botanist, nu istoric. Reiau aici șirul argumentelor mele (pentru iluminarea celor aflați în suferință și necunoștință)...

Istoricul când analizează un document trebuie să țină cont de conceptul hegelian „ZEITGEIST”. Acest termen poate fi tradus prin „spiritul timpului”. Noi nu putem să analizăm fapte din secolul XV din perspectiva unor legi din secolul XXI. Trebuie să ținem cont de mentalitatea vremii, de spiritul general al acelor ani.     
                                                                                                                                                       
1) De ce nu a existat un referendum privind unirea cu România? Pentru că nu exista ideea de referendum și conceptul votului universal se afla la nivel ideatic. În acei ani exista un sistem de vot cenzitar. Și chiar dacă ar fi existat acea idee, era imposibil ca in condiții de război să se organizeze așa ceva. Trebuie să privim acel act prin ochii sistemului de vot din acele vremuri, nu din perspectiva sistemului electoral din sec XXI. Cei 1228 de delegați aveau asupra lor un credențional, prin acesta ei fiind împuterniciți, de o grupare mare de oameni, să voteze în locul lor. S-a încercat să se asigure o bază cât mai largă de reprezentativitate a acelui vot. De aceea votul din 1 decembrie 1918 a fost unul democratic (în limitele sistemului democratic practicat în acele vremuri).  
                                                                                                                                                     
2) Inutilitatea întrunirii de la Alba-Iulia. A primit România la Trianon Transilvania? Dl Truță spunea că jocurile au fost făcute în 1914 (vroia să zică 1916-prin acordul României cu Antanta... dar nu putem avea multe pretenții de la un botanist). El zicea că Transilvania oricum revenea României și actul de la 1 decembrie a fost unul teatral. Nimic mai fals. Prin acordul din 1916 României i se promitea Transilvania până la Tisa și întreg Banatul. După război, Antanta nu a mai vrut să-și onoreze înțelegerea din cauza păcii de la Buftea-București. În plus, maghiarii pretindeau (printr-o serie de hărți falsificate) că întreaga Transilvanie este maghiară. Situația Transilvaniei (din punct de vedere al situației juridice internaționale) în anii 1918-1919 nu era sigură. Patru lucruri au schimbat această direcție pe care marile puteri o aveau:  
- hotărârea românilor de la Alba-Iulia: marile puteri au văzut că românii din imperiu doreau unirea cu România; 
- francezii Robert Fischeux și Emanuel de Martonne arătau că Transilvania era populată de români. Primul propunea trasarea granitelor între România și Ungaria printr-o linie care să delimiteze zonele cu majoritate etnică; 
- Ascensiunea la putere a lui Bela-Kun 
-  Lupta delegației române la Conferința de Pace de la Paris

             Românii nu au primit Transilvania pe tavă la Trianon. A trebuit să ne luptăm pentru ea și să ne zbatem ca marile puteri să recunoască dorințele Adunării de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. În concluzie, putem spune că actul de la 1 decembrie a avut un rol fundamental. Aici am explicat de ce este eronată teza conform căreia Romînia a primit Transilvania la Trianon. Atunci doar s-a consfințit din punct de vedere internațional hotărârea românilor transilvăneni.
3) De ce minoritățile nu au participat la Adunarea de la Alba-Iulia? Minoritățile nu au susținut niciodată Marea Unire? Ca să răspunem la această întrebare trebuie să ținem cont de două aspecte:
   a) Aspectul zeitgeist: Minoritățile din acea vreme erau grupări de indivizi care i-au asuprit pe români sute de ani, deși românii reprezentau peste 75% din populație. Românii au fost exploatați de către imperiu și niciodată nu le-a fost cerută părerea asupra hotărârilor luate în privința Transilvaniei. Românii erau buni de muncă, nu de participare la conducerea imperiului. Oare le-am putea cere evreilor să-i consulte pe naziști în vreo problemă internă. Sau le-am putea cere armenilor să considere Imperiul Otoman un factor benefic în istoria lor.
 b)  Principiul autodeterminării: punctul X din „Cele 14 puncte” ale președintelui W. Wilson spunea: „ The people of Austria-Hungary, whose place among the nations we wish to see safeguarded and assured, should be accorded the freest opportunity to autonomous developmen” (popoarelor Austro-Ungariei, al căror loc între națiuni dorim să îl vedem asigurat și protejat, le-ar trebui acordate libere oportunități spre dezvoltare independentă) . Aici se vorbește despre principiul de auto-determinare al popoarelor din imperiul dualist. În Transilvania națiunea română avea o majoritate absolută și ea, conform principiilor wilsoniene, avea dreptul să-și hotărască singură destinul. În democrație, minoritatea se supune majorității. În Ungaria, majoritatea maghiară nu i-a consultat niciodată pe români în privința viitorului țării și nimeni nu pare iritat de acest aspect. Distinsul domn mai spunea că Marea Unire s-a făcut sub presiunea armatei române. Nimic mai fals. Armata română nici nu se afla în Transilvania în momentul Unirii. 

Oare minoritățile nu au sprijinit unirea? De pildă, Consiliul Săsesc, întrunit la Sibiu, în zilele de 21-22 noiembrie 1918, a hotărît să intre în legătură cu Consiliul Naţional Român, care pregătea Marea Unire a Transilvaniei cu România, iar Adunarea Naţională a saşilor din Transilvania, întrunită la Mediaş, la 8 ianuarie 1919, a hotărît, în unanimitate, unirea cu Regatul României. Într-o proclamaţie adoptată cu prilejul menţionat, Consiliul Naţional Germano-Saxon pentru Transilvania comunica Consiliului Naţional Român Central că, luînd act de faptul că „poporul cel mai numeros din Transilvania şi părţile limitrofe Ungariei a hotărît, în Adunarea Naţională de la Alba Iulia, unirea sa cu România …, poporul sas din Transilvania, bazîndu-se pe dreptul popoarelor de a dispune în mod liber de ele însele, proclamă unirea sa cu Regatul României şi transmite poporului român salutul său frăţesc şi cordiale urări pentru realizarea completă a idealului naţional”. „Pe deplin conştient – sublinia Proclamaţia de la Mediaş – poporul săsesc se consideră, de acum înainte, ca parte a statului român; el consideră pe fiii şi fiicele sale ca cetăţeni ai acestui stat”. Într-un raport al lui von Furstenberg – consulul general al Germaniei la Budapesta – înaintat Ministerului de Externe al Germaniei, se sublinia expres că „Alipirea saşilor la România s-a făcut fără condiţii” şi că „o deputăţie a plecat la Bucureşti, pentru a duce guvernului de acolo şi regelui Ferdinand hotărîrea saşilor”. O poziţie de sine stătătoare, favorabilă Unirii Transilvaniei cu România, au adoptat şi secuii. La începutul anului 1920, baronul Janos Fay, deputat din partea secuilor, a făcut următoarea declaraţie în Parlamentul României: „Secuii, avînd nădejde că interesele lor viitoare vor fi ocrotite în sînul noului stat, au primit cu încredere şi linişte Unirea Transilvaniei cu România”. Elementele progresiste, unii exponenţi de vază ai naţionalităţii maghiare, s-au exprimat, de asemenea, în mod favorabil, faţă de hotărîrea istorică a românilor de Unire a Transilvaniei cu România, de la 1 decembrie 1918. Astfel, într-un manifest din 3 noiembrie 1918, semnat de mai mulţi reprezentanţi ai vieţii culturale şi obşteşti ungare, printre care Ady Endre, Bartok Bela, Bölöni Gyorgy, Kodály Zoltán, Vargo Jenö, se recunoştea legitimitatea Unirii Transilvaniei cu România. Semnatarii exprimau ideea cu valoare de postulat şi anume că „Libertatea naţiunilor surori este chezăşia libertăţii noastre”, respectiv a naţiunii maghiare. Partidul Naţional Democrat Maghiar, în Programul său adoptat în anul 1919, menţiona expres următoarele: „Noi sîntem cu totul pe baza programului formulat la Alba Iulia, a cărui realizare o pretindem”. Deci, este vorba de o recunoaştere a Marii Uniri, precum şi a necesităţii respectării şi aplicării hotărîrilor programelor sale, inclusiv în problema naţională, atît de către statul român, cît şi de către maghiarii din România, în numele cărora se adresa PNDM.