O scurtă analiză a capacitătii militaro-strategice a armatei chineze

În ultimul timp presa occidentală este alarmată de posibilitatea unui nou război rece, dar de data aceasta adversarul fiind China. Această fobie este alimentată de aparenta fortificare și dezvoltare a complexului militar și a armatei chineze. Scenariile alarmiste dau ca și sigură accederea Chinei în poziția de lider economic mondial. În plus armata chineză este creditată cu un potențial imens și cu siguranță în scurt timp ea o va depăși pe cea americano-europeană. Unde este adevărul și cât la sută din aceste scenarii sunt valide ?

            Pentru a răspunde la această dilemă vom analiza forța chineză de război din șase perspective, pentru ca în final să putem să tragem o concluzie.

1. Capacitatea combativă a forțelor aeriene
2. Capacitatea combativă a forțelor terestre
3. Capacitatea combativă a forțelor maritime
4. Capacitatea de lansare a forțelor strategice
5. Capacitatea de producție a complexului industrialo-militar
6. Experiența de război a armatei chineze

1.  Capacitatea combativă a forțelor aeriene

Forța aeriană a unei armate este cheia câștigării sau pierderii unui război. Niciodată în ultimii 70 de ani o armată cu o forță aeriană inferioară nu a câștigat un război. Exemple grăitoare sunt războaiele arabo-evreiești, războiul din golful Persic, insulele Falkland, războiul din Iugoslavia (1999). Pentru ca armata chineză să obțină o superioritate mondială, în primul rând trebuie să ajungă la o superioaritate a forțelor aeriane. Acestea sunt importante pentru că ele reprezintă primul val al războiului. Rolul avioanelor din primul val este următorul :

·  Distrugerea aerodromurilor & avioanelor inamice

·  Distrugerea punctelor de comandă/transmisiuni și a bunkerelor

·  Distrugerea apărării anti-aeriene

·  Distrugerea sistemului de radiolocație

·  Distrugerea podurilor și a punctelor feroviare

·  Distrugerea industriei militare

Doar în momentul îndeplinirii acestor obiective se poate începe o ofensivă terestră. Odată atinse aceste obiective aviația are rolul de sprijin al ofensivei terestre. Iar în acest domeniu sunt esențiale elicopterele de asalt. Acest lucru a fost demonstrat în războaiele din Golf (I & II) când majoritatea tancurilor irakiene au fost distruse de elicoptere.

Deci... unde se află China pe harta forțelor aeriene. Numeric ea se află pe locul trei (după SUA și Rusia) dar calitativ ea se află la același nivel cu state cum ar fi Arabia Saudită, Turcia, Pakistan. De exemplu Israelul are o forță aeriană superioară Chinei. În războiul modern numărul nu contează foarte mult. Acest lucru a fost demonstrat în războiul din golf (1991) când cele 5.500 de tancuri irakiene nu au reușit să facă față tăvălugului american (4000 au fost distruse, aliații având doar 3300 de tancuri), din cele 800 de avioane irakiene au supraviețuit doar 50% (aliații având circa 1000 de avioane)

Forțele aeriane chineze au 330.000 de oameni și 2500 de avioane (1617 de vânătoare)

·  SU-27/30 – 200 Buc.

·  J 7/8 (copie MIG21) – 750 buc

·  J 10 (copie proiect israelian) – 100 buc.

·  J 11 (copie SU-27) – 100 buc

·  Xian JH-7 – 200

·  Nanchang Q-5 (copie MIG 19) - 500

·  Xian H6 (bombardier strategic, copie TU16) – 150 buc.

·  Elicoptere de atac - 60

Deci forța principală de apărare este constituită din circa 400 de avioane de vânătoare (din generația a 4) și circa 1500 de avioane de vânătoare din generația a treia sau a doua, acestea nefiind altceva decât sicrie zburătoare. Armata chineză a proiectat și va intra în folosință în viitor (2015-2020) Chengdu J-20 un avion din generația a5-a. Dar când acesta va intra în folosință USAF va avea 2.000 de astfel de avioane.

În comparație USAF are:

·  330.000 de oameni

·  5573 avioane din care 2402 de avioane de vânătoare

·  Generația a 4-a (F-15,16,18) – 1812 buc.

·  Generația a 5-a  F22  (187 buc.) (+1800 de F35 care vor intra in serviciu)

·  Bombardiere invizibile – B2 (20 buc.), F117(60 buc.)

·  700 de elicoptere Apache

Concluzii :

·  USAF are circa 1800 de avioane din generația a 4-a, pe când China are 400.

·  USAF are 200 de avioane invizibile (generatia a 5-a) pe când China nu are nici unul.

·  USAF are 80 de bombardiere invizibile, pe când China are 150 de bombardiere copiate după un model sovietic (intrat în serviciu în 60) care și-a dovedit ineficacitatea încă din anii 80 (războiul dintre Irak și Iran).

·  USAF are 700 de elicoptere de atac, pe când China are 60

China mai are foarte mult de muncit în acest domeniu. Chiar și cu apariția lui J-20 situația nu se schimbă fiindcă avansul tehnologic euro-american este unul foarte mare și China pare, în acest moment, să fie incapabilă să depășească acest decalaj. Probabil că atunci când escadrilele chineze vor primi avioanele J-20, americanii vor testa primele prototipuri ale avioanelor din generația a 6-a.

2. Capacitatea combativă a forțelor terestre

Forțele terestre reprezintă vârful de lance al armatei chineze, cel puțin așa se dorește. Principalul atu al acestei forțe o reprezintă imensa populație a Chinei. La nevoie ei ar putea dispune de circa 400 – 500 de milioane de oameni în cadrul unei mobilizări generale. Dar de mult timp șarjele de infanterie (human wave attack) nu mai sunt eficace. De exemplu Israelul (populație de circa 6 milioane) a reușit să învingă coaliția statelor arabe (cu o populație de peste 200 milioane locuitori).

China dispune de o armată regulată de 2.250.000 de oameni, 800.000 de rezerviști și au aproape 4.000.000 de forțe paramilitare (ale ministerului de interne). Într-o primă fază am putea crede că armata chineză are la dispoziție 7 milioane de oameni, dar acest lucru nu este adevărat. În condițiile izbucnirii unui război o mare parte din forțele chineze ar primi sarcina de a veghea la păstrarea ordinii sociale. China nu este un stat național și foarte multe triburi și populații ar profita de asemenea tulburări pentru a se desprinde de statul central. Din această cauză chinezii nu pot chema mari mase sub arme pentru că :

·    Este costisitor să ții mari mase de oameni sub arme (ei trebuie hrăniți;  activitatea socio-economică este întreruptă)

·    Pericolul izbucnirii unor revolte în cadrul armatei

În cazul izbucnirii unui război general armata chineză nu poate mobiliza mai mult de 20 de milioane de oameni. 4, 5 milioane vor fi folosiți ca și forțe de ordine, iar restul vor fi combatanți.

Dotarea armatei terestre chineze:

·  Tancuri – 7.500 buc

·  Din aceste tancuri doar 3500 sunt din generația a 3-a: Type 96 & 99 (iar acestea sunt copiate după T-72)

·  A.P.C. (TAB) – 5500 buc

·  I.F.V.(MLI) – 2000 buc

·  Artilerie tractată – 15.000 buc

·  Artilerie autopropulsată – 1700 buc

Dotarea armatei terestre americane

·  1,4 milioane soldați, 1,4 rezerviști

·  Tancuri – 9.000 Abrams M1 (toate sunt generația a 3-a)

·  APC – 13.000 buc

·  IFV – 8.000 buc

·  Artilerie tractată – 5.000 buc

·  Artilerie autopropulsată – 1000 buc

Vedem foarte clar faptul că armata chineză este foarte slab dotată și aproape deloc motorizată. Tancurile chinezești sunt de origine sovietică sau copiate după cele sovietice. Principalul model al armatei chineze este T-72, iar acesta și-a dovedit ineficacitatea în lupta contra Abrams M1 în timpul războiului din Golf din 1991. Din această cauză ei au încercat să producă un nou model care să poată să țină piept variantei americane... și astfel s-a născut Type 99 (copiat după tancul german Leopard) dar ei au doar 800 de bucăți, deși modelul a fost lansat în 2001.

O altă problemă o reprezintă slaba motorizare a diviziilor de infanterie. La un total de 2,2 milioane de oameni ei au 5500 de TAB, în schimb armata americană la un total de 1,4 milioane de oameni are 13.000 de APC (TAB). Slaba dotare a diviziilor de infanterie este reliefată și de lipsa MLI-urilor (IFV), ei având doar 2000 de astfel de vehicole (SUA având 8.000). În general dotarea armatei terestre la nivel de blindate este asemănătoare (calitativ și cantitativ) cu cea irakiană din 1990.

În schimb vedem un interes crescând al chinezilor pentru artilerie, ei fiind superiori din acest punct armatei americane. Dar acestea sunt inutile în cazul unei absențe a superiorității aeriene. Ne putem imagina ce s-ar întâmpla când artileria autopropulsată chineză ar fi găsită de elicopterele Apache. Armata americană nu este interesată de această armă pentru că sarcina ei poate fi îndeplinită de avioane și elicoptere. În schimb artileria poate fi greu apărată și este greu transportabilă. De exemplu URSS era interesată de dezvoltarea artileriei și Rusia actuală are 6.000 de tunuri autopropulsate (față de cele 1.800 chinezești).

Concluzie: forțele terestre chinezești se află încă la nivelul anului 1914, când războiul era purtat prin pregătiri de artilerie și masive atacuri ale infanteriei. Chiar dacă oficialii încearcă să îmbunătățească, situația de pe terem rămând neschimbată și actualele forțe terestre chinezești nu ar putea face față armatelor euro-americane.

3.  Capacitatea combativă a forțelor maritime

Dotarea forțelor aeriene și terestre este esențială, fiindcă fără aceasta nu se pot desfășura operațiuni de apărare sau de atac. În schimb forta maritimă nu este esențială oricărei armate, fiindcă războaiele se pot câștiga și fără aceasta. În schimb marina militară este esențială oricărui stat care dorește să obțină supremația militară mondială. Și din cadrul marinei militare începe să se evidențieze binomul  submarin-portavioanele. Încă din al doilea război mondial importanța acestora a fost reliefată în conflictul din Pacific sau Atlantic. Și în același timp importanța vaselor clasice (cuirasat, crucisător, distrugător) începe să scadă. Este de înțeles tinând cont de faptul că 3 submarine pot distruge zeci de nave de suprafață dintr-o singură lovitură.

Se pare că acest lucru a fost înțeles și de marima militară chineză, fiindcă ea a început un puternic program de înarmare maritimă. Dar ei nu au înțeles esența și au pus accentul pe construirea vaselor de suprafață și a submarinelor... portavioanele au fost lăsate pe dinafară. Astfel se preconizează ca primul portavion nuclear să intre în folosirea armatei chineze în 2020, dată la care US Navy va avea peste 20 de portavioane. În schimb marina chineză încearcă să creeze arme care să pună în pericol portavioanele americane (rachete anti-portavion). Principala problemă a marinei militare chinezești o reprezintă lipsa capacității de proiecție a forțelor. De exemplu dacă China ar vrea să atace Taiwanul ea ar putea să trimită cel mult 2 divizii de infanterie. Lipsa vehicolelor de asalt amfibiu marin reprezintă o problemă majoră, iar din clasa navelor de transport amfibiu ei au doar o navă care să corespundă standardelor momentului (Type 071 – din clasaYuzhao). Restul vehicolelor amfibii sunt vechituri care nu pot rezista unui război modern. Din cei 25.000 de soldati care ar fi trimisi spre Taiwan doar 1000 ar fi protejați. În plus raza maximă de acțiune a navelor amfibii chinezești nu depășește Taiwanul sau Japonia De abia în anul 2020 China va putea transporta 2–3 divizii de infanterie în condiții optime. În comparație US Navy  poate transporta în condiții optime circa 40-50 de mii de oameni oriunde pe glob, prin vasele sale amfibii (peste 10 ani cifra se va dubla). O altă problemă a chinezilor este faptul că majoritatea vaselor de suprafață și submarinele sale sunt aproape de data maximă de folosire și cu toate modernizările uzura fizică a navelor își face simțită prezența.

Dotarea marinei militare chineze :

·  10 submarine nucleare și 48 conventionale

·  26 de distrugătoare

·  51 de fregate

·  Portavioane - 0

Dotarea US Navy:

·  75 de submarine nucleare

·  55 de distrugătoare

·  30 de fregate

·  11 portavioane

·  22 de crucișătoare

·  10 vase de asalt amfibii

·  10 vase de transport amfibiu

Concluzii: Deși ca și număr marina militară chineză este pe locul 2, ea nu ar fi în stare să învingă state cu un inventar mai modest cum ar fi Japonia, Maria Britanie sau Franța. Rezultatul unei confruntări între forțele navale chinezești și cele americane s-ar încheia cu un dezastru pentru China. Acest lucru se datorează uzurii fizice și tehnologice a armamentului chinezesc, el fiind dublat de incapacitatea de a produce cantități mari de armament modern.

4. Capacitatea de lansare a forțelor strategice

În prezent China deține circa 200-250 de focoase nucleare și deține mijloace de lansare destul de eficiente (DF - 21 & 31). Se estimează că în acest moment China ar deține circa 100 de ICBM, capabile să atingă SUA și Europa.

SUA deține circa 9.500 de focoase nucleare. Mai deține circa 800 de ICMB și în plus mai poate lansa focoase nucleare prin intermediul bombardierelor strategice și a submarinelor. În cazul unei ”prime lovituri” China ar putea lansa circa 100 de focoase, pe când SUA ar putea lansa circa 1000 de focoase

5. Capacitatea de producție a complexului industrialo-militar

În cele din urmă nu doar superioritatea calitativă duce la câștigarea unui război (de ex. războiul germano-sovietic) ci și capacitatea industriei militare de a produce și de a inventa armament. În acest domeniu China nu stă foarte bine fiindcă majoritatea armamentului său este fie sovietic (sau copiat după cel sovietic) ori creat cu tehnologie furată din laboratoarele euro-americane. Și există o axiomă care statuează faptul că  orice armă copiată este inferioară celei originale. Această mentalitate chinezească este contraproductivă findcă armata chineză va sta în spatele celorlalte armate și cercetătorii chinezi nu vor fi învățați să creeze ci să copieze.

Această mentalitate derivă din lipsa know-how și oficiali chinezi vor să scurteze drumul normal al cercetării prin copierea armamentului superior.  Astfel că în 2015 armata chineză va avea armament la nivelul american, dar când acesta va intra în luptă va avea mari probleme fiindcă un lucru copiat nu poate face față unui lucru original. Și în plus chinezii copiază tancurile Leopard (create în anii 70 – 80) sau avioanele invizibile americane (create în anii 80). Din acest lucru ne putem da seama de faptul că la nivel tehnologic armata chineză se află cu două decenii în spatele celei euro-americane.

În plus un alt factor vulnerabil o reprezintă prezența marilor concerne euro-americane în China. Acest factor combinat cu exporturile masive chinezești conduce la o creșterea economică. Dar în caz de război aceste exporturi ar înceta și concernere s-ar retrage din China, acest fapt ducând la o dezastruoasă cădere economică care ar putea conduce la revolte populare. Astfel investițiile europene aduc banii necesari modernizării armatei, dar dacă China intră în război cu puterile occidentale ea va pierde aceste beneficii economice. În plus China importă cantități masive de materii prime (de la petrol la grâu) iar aceste importuri ar fi stopate în cazul unui război. În concluzie putem să spunem că în acest moment industria de apărare chineză nu este pregătită să facă față unui război de amploare.

6. Experiența de război a armatei chineze

China comunistă până în acest moment a purtat trei războaie

·  1962 – războiul sino-indian

·  1969 – războiul sino-sovietic

·  1979 – războiul sino-vietnamez

Aceste războaie sunt un pic mai ciudate pentru că în nici un caz nu a existat un învingător clar. În primul dintre acestea putem spune că India a pierdut războiul, în al doilea China a fost perdanta iar al treilea război s-a terminat cu o remiză.

1. Războiul sino-indian – pretextul războiului a fost oferit de pretențiile chinezilor, care doreau stăpânirea unei regiuni de la frontiera chino-indiană. Motivul real al invaziei ține mai mult de frica liderilor chinezi, decât de o regiune sterilă de frontieră. Liderii chinezi se temeau de posibilitatea ca India să devină o putere regională și să emită pretenții asupra Chinei. Așa că aceștia au pus la cale un atac asupra regiunii dorite. Planul era următorul : forțele chineze erau masate lângă granită și urmau să atace în forță trupele indiene. Era esențial ca atacul să fie terminat înainte ca forțele indiene să se poată mobiliza și să trimită întăriri trupelor atacate. În plus din cauza regiunii montane trupele indiene cu greu vor putea să fie aprovizionate, pe când forțele chineze își vor face din timp proviziile necesare. Planul a fost executat și îndeplinit întocmai și războiul s-a încheiat înainte ca trupele indiene să se reorganizeze și să lanseze o contraofensivă.
2. Războiul sino-sovietic – s-a desfășurat pe aceeleași coordonate ca și războiul precedent. Pretextul a fost oferit de disputa asupta insulei Damansky dar motivul real al războiului a pornit de la dorința conducerii chineze de a arăta Moscovei că ei sunt în stare să lupte (de fondul tensiunilor dintre Moscova și Beijing). Planul a fost același ca și în cazul atacului contra Indiei, dar de data aceasta Moscova a ajut ocazia să riposteze, forțele chineze fiind învinse categoric (ele provocând unele pierderi importante sovieticilor)
3. Războiul sino-vietnamez – a fost cauzat de dorința chinezilor de a-și testa noile capacități ale armatei, proaspăt reformate. Pretextul războiului a apărut ca urmare a invaziei Cambogiei de către Vietnam (chinezii pretind că populația lor din Cambogia a fost maltratată de vietnamezi). Războiul a început fulgerător și armata chineză a înaintat rapid. Dar nu după mult timp are loc retragerea armatei chineze, pentru că vietnamezii încep să-și aducă trepele experimentate care se aflau în sudul țării. Această decizie este controversată pentru că armata chineză nu a fost invinsă pe teren... și cu toate acestea se retrage.

Concluzie : armata chineză este specializată în războie zonale, în care ea este pregătită și armata adversă este luată prin surprindere. Acest război se termină în momentul în care forțele adverse se mobilizează și încearcă o contraofensivă. Deci oficialii chinezi nu doresc un război generalizat ci doar ”testează piața”. În plus ultimul război purtat de armata chineză a fost în 1979 (deci a trecut 32 de ani), astfel că armatei chineze îi lipsește experiența de război și ofițerii știu să-și conducă trupele doar în poligon sau la parade. Astfel că acestei armate îi lipsește experiența logistică sau cunoștințele necesare purtării unui război general. Din această cauză viitorul război purtat de armata chineză nu va fu unul general ci unul local. În schimb armata americană are o vastă experiență de front, majoritatea ofițerilor au experiență de front și au cea mai bună organizare logistică din lume.

Concluzii generale:

·        Se vehiculează faptul că sume imense se investesc în dotarea armatei chineze.  Acest fapt este neadevărat pentru că armata chineză are o dotare la nivelul anilor 70, iar tehnica modernă este prezentă în cantități infime.

·        Dotarea forțelor aeriene este jalnică, tehnica este învechită, avioanele moderne sunt absente, iar tehnica nouă este de slabă calitate și aceasta va fi prezentă în unități doar peste 10 ani.

·        Forțele marinei militare reprezintă o colecție de rable care în mare parte nici nu ar putea participa la război și mândria flotei de război este reprezentat de un portavion second hand, cumpărat din Ukraina.

·        Forțelor terestre le lipsește tehnica modernă, tancurile noi sunt rare, diviziile de infanterie sunt în mică măsură motorizate.

·        În caz de nevoie China ar putea landa 100 de focoase nucleare, din care doar 50-60 și-ar atinge ținta

·        China este dependentă de importuri și industria sa nu ar putea susține armata într-un război general

·        Mare parte din tehnologia chineză este bazată pe furturi tehnologice, iar aceste copii chinezești sunt inferioare originalelor occidentale

·        Cadrelor armatei chineze le lipsește experiența de război

·        Dar cu toate acestea armata chineză nu trebuie subestimată.

·        Este puțin probabil ca armata chineză să înceapă un război general. Probabil că ea va testa piața printr-un atac asupra : Taiwanului (50% probabilitate), Indiei (30%), Vietnam (10%) Rusia (10%). Este posibil ca ei să încerce un război contra unuia dintre ultimele trei state iar în caz de reușită să atace Taiwanul(=provocare adresată SUA). Oricare ar fi ținta, tactica aplicată va fi aceeași ca și în cazul celor trei războaie prezentate mai sus.

·        În cazul unui război între china și occident trebuie să se evite cu orice preț o ofensivă terestră occidentală în china, pentru că s-ar putea crea o atmosferă populară asemănătoare celei sovietice din 1941. Armata chineză ar trebui atrasă să lanseze o ofensivă generală, pentru că în acel moment susținerea populară ar dispărea și din cauza problemelor logistice trupele ar putea fi înfrânte mai ușor.

·        În acest moment armata americană este superioară armatei chineze. Dacă mai adăugăm forțele aliaților europeni, diferența în favoarea occidentalilor crește foarte mult. Această diferență este atât de mare încât pentru următorii 20 de ani această situație nu are cum să se schimbe

·        Armata chineză impresionează doar prin efectivele sale și prin defilări. Dar războaiele nu se câștigă nici prin numărul trupelor nici prin defilări. Astfel că pentru 20-30 de ani occidentul nu are de ce să se teamă de o invazie chineză. DAR SĂ NU NE FACEM SPERANȚE DEȘARTE... ARMATA CHINEZĂ VA INVADA ÎN ACEST SECOL OCCIDENTUL. 

                                                                                                                                                                                       

Articole care abordează această temă (și dezinformează) puteți citi și la adresele:

• http://www.epochtimes-romania.com/articles/2011/01/article_98667.html
• http://karadeniz-press.ro/kara/armata-sua-ingrijorata-de-provocarea-armatei-chineze/
• http://www.ziare-pe-net.ro/stiri/armata-chineza-poate-distruge-baze-militare-americane-din-asia-180419.html
• http://www.antena3.ro/externe/pentagon-china-isi-extinde-capacitatile-militare-pentru-a-si-asigura-resurse-si-rezolva-dispute-teritoriale-67987.html
• http://www.ziare.com/articole/armata+china
• http://www.bloombiz.ro/international/china-isi-construieste-o-super-armata-vezi-de-ce-se-tem-americanii_1488120
• http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/asia/china/3096464/China-aims-for-military-might.html