Bovarismul... este o stare tot mai prezentă in caracterul oamenilor cu care intru în contact... " eu pot sa citesc numai filosofie, altceva nu mai pot... doar lucruri extrem de profunde" îmi spunea cineva. Ne place să ne prefacem, să ne "făţărim" şi cu toţii parcă am vrea să fim altcineva. Dar la unii această stare se agravează până la nivel schizoid, astfel că acestea ajung să aibe două feţe, două discursuri, două realităţi diferite în care ei trăiesc... două măşti pe care le schimbă în funcţie de situaţie.
Dacă prietenul meu poate citi numai filosofie, în schimb eu am dat în mintea copiilor si încep să-mi placă poveştile. În ultimul timp basmele lui Ispirescu parcă stau mai jos pe raft decât Kant...
Ultima carte de copii pe care am recitit-o a fost "Vrajitorul din Oz" şi în timp ce o parcurgeam mi-am dat seama cât de mult seamănă această poveste cu realitatea noastră ecleziastică.
Oraşul de Smarald seamănă perfect cu Biserica (indiferent de confesiune), deşi parcă oraşul nostru bisericesc are o nuanţă aurie. Vrăjitorul din Oz seamănă cu clasa sacerdotală, iar Dorothy şi companionii săi suntem noi.
Ca şi eroii poveştii noi ne îndreptăm spre Oraşul de Smarald (=Biserică) cu speranţa salvării şi credem că Vrăjitorul din Oz (=sacerdoţii) ne va arăta drumul.
Dar spre deosebire de eroii poveştii noi nu am realizat că Vrajitorul din Oz (=sacerdoţii) este un scamator care nu ne poate ajuta deloc.
Oare când ne vom da seama că sacerdoţii (preoţi, patriarhi, papă, pastor...) sunt doar nişte şarlatani puşi pe jaf şi îmbogăţire... cât timp ne vom lăsa prostiţi ?
Deci... putem învăţa lucruri bune şi din poveştile copiilor nu numai din Kant...
Comentarii
Trimiteți un comentariu