Aş vrea să zbor prin nemărginitul cosmos, dar aripi grele mă ţintuiesc pe acest pământ. Tot ceea ce pot să fac este să mă târăsc prin aceste prafuri gri cu aspect de asfalt murdar sperând că cineva o să mă înţeleagă. Dar precum trupul mi-e ciuruit de acest crunt chin la fel de găurită mi-e şi dorinţa de a mai crede în cineva... toţi se gândesc la sinele propriu şi nici o fărâmă de scuipat nu dau pe tine şi visurile tale... chiar aş vrea să văd cum sunt văzut de cei din jurul meu, să pătrund în mintea lor şi să le aflu gândurile... dar poate că aş rămâne uimit ptr. ca nu aş găsi nimic, fiindca eu nici nu exist in acel loc... sunt doar o figură tristă care le trece prin faţa ... cu siguranta după moarte mea nici nu ma vor mai ţine minte...
...aş putea să mă sinucid, poate aşa cineva mă va băga în seamă, dar laşitatea acestui act mă infioara...deocamdata nu...
....aşa că o să ne continuăm vieţile ignorându-ne şi nebăgându-ne unii pe alţii în seamă... haideti sa continuam construirea zidurilor...
...şi după ce am construit acele minunate baricade ne-am dat seama de faptul că suntem singuri. Aşa că ne-am decis să construim o serie de uşi, ca să ne putem vedea unii pe alţii... după construcţie am mers înspre ele... vroiam să văd şi eu cum arată, dar când am ajuns acolo am observat că de fapt acele uşi de fapt nu sunt uşi... ci sunt spărturi în zid, care aveau o formă ciudată... ceva în genul simbolului $... la început nu mi-am dat seama, dar cu timpul am înţeles că de fapt nu poate să existe legături între oameni fără intermediarea banului... mi-am dat seama că sunt într-un mare kkt fiindcă realitatea trăită de mine este obiectul urii mele, iar ura este de fapt forma vieţii mele...
Cineva din spatele meu mereu îmi cerea socoteală, vroia să ştie ce-am făcut cu viaţa mea... dar nu el mi-a dat-o el şi nici nu are puterea să mi-o ia... aşa că l-am îndepărtat... dar făcând acest lucru am realizat faptul că sunt pe marginea unui bloc şi în timp ce mă certam cu acea persoană am căzut în gol.... înainte să mă izbesc de asfalt m-am trezit... era ora 4 dimineaţa şi adormisem pe canapea ascultând cântecul unor luni amare........
Comentarii
Trimiteți un comentariu