Aş vrea să zbor prin nemărginitul cosmos, dar aripi grele mă ţintuiesc pe acest pământ. Tot ceea ce pot să fac este să mă târăsc prin aceste prafuri gri cu aspect de asfalt murdar sperând că cineva o să mă înţeleagă. Dar precum trupul mi-e ciuruit de acest crunt chin la fel de găurită mi-e şi dorinţa de a mai crede în cineva... toţi se gândesc la sinele propriu şi nici o fărâmă de scuipat nu dau pe tine şi visurile tale... chiar aş vrea să văd cum sunt văzut de cei din jurul meu, să pătrund în mintea lor şi să le aflu gândurile... dar poate că aş rămâne uimit ptr. ca nu aş găsi nimic, fiindca eu nici nu exist in acel loc... sunt doar o figură tristă care le trece prin faţa ... cu siguranta după moarte mea nici nu ma vor mai ţine minte... ...aş putea să mă sinucid, poate aşa cineva mă va băga în seamă, dar laşitatea acestui act mă infioara...deocamdata nu... ....aşa că o să ne continuăm vieţile ignorându-ne şi nebăgându-ne unii pe alţii în seamă... haideti sa continuam construirea zidu...